24 ianuarie 2019

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

 Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.

Uniți în cuget și simțiri, profesorii și elevii de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobrești au sărbătorit această memorabilă dată prin activități și concursuri pe teme istorice, dar mai ales prin frumoasa Horă a Unirii din curtea școlii, unde cu mic cu mare elevii școlii noastre împreună cu dascălii au dansat. Însemnătatea acestei sărbători istorice a fost punctată sugestiv de profesorul de istorie Derecichei Ovidiu printr-o scurtă cuvântare.

Prof. dr. Aurina Covaci

002 004 005 007 012 016