Mărțișorul- Sărbătoarea primăverii

Mărțișorul- Sărbătoarea primăverii

În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și de fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță, se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie.

Ca în fiecare an  elevii Liceului Tehnologic Nr. 1 Dobrești, îndrumați de cadrele didactice, au confecționat  frumoase mărțișoare, ca semn al frumuseților eterne ale vieții. Astfel s-a organizat o expoziție de mărțișoare pe holul școlii, acestea fiind apreciate și premiate  de un juriu alcătuit din cadre didactice.

Primele locuri au fost ocupate de către clasa a VI B-ciclul gimnazial, clasa I A, IV A și IV B-ciclul primar și grupa mare și mică de la grădiniță.

Toate clasele s-au prezentat onorabil, obținând locuri de nivel II și III și premii-mențiune.

Elevii au fost fermecați de iureșul mărțișoarelor care au adus primăvara atât în școală, cât și în sufletele celor care le-au privit.

 

Prof. dr.  AURINA COVACI

087 (1) 086 (1) 083 081 (1) 077 075 (2) 072 (1) 071 068 (1) 065 (2) 060 (1) 059 (1)